Daca ar fi sa o iau cu inceputul inceputului as spune ca totul a pornit de la o scoala de yachting cu deviza "Toate panzele sus!" sau, in engleza, "SetSail". SetSail isi propunea nu numai sa predea notiunile teoretice si practice ale navigatului cu motor si vele, ci sa cultive si sa sporeasca insasi pasiunea pentru yachting a celor care deveneau cursantii scolii. Astfel incat nu a mirat pe nimeni atunci cand a fost anuntata "Expeditie in insulele Cyclades, Grecia – o saptamana, flota de 3 yachturi Beneteau si ... 18 skipperi". Adica ... un semn de intrebare tot a fost! Cum? 3 yachturi si 18 skipperi? Si 3 supervisori? Adica inca 3 skipperi cu experienta? ADICA 21 SKIPPERI?!!! Ce se intampla? Plus ca totul era guvernat de regula: "Numai absolventi ai cursurilor SetSail posesori de brevet C+D+S" Deci fara parteneri, copii sau amici!
Calculul matematic 21 skipperi / 3 ambarcatiuni a primit o explicatie pe masura: Aceasta expeditie este una de instruire, o etapa de scolarizare. Vorba instructorului de practica, Sorin Drugan: Dupa aceea poate fiecare sa mearga in vacanta cu familia sau prietenii, pe mare; acum sunt la scoala!
Deci formula ar arata asa:
Expeditie-scoala: 3 ambarcatiuni x [6 skipperi + 1 supervisor] x 6 zile de navigatie
In fiecare zi, fiecare din cei 6 skipperi primea comanda deplina a ambarcatiunii. Dreptul de a decide ruta de urmat in ziua respectiva, dreptul de a manevra dupa bunul plac timona si comenzile motorului, dreptul (deloc neglijabil) de a da comenzi de genul "Ridicati panzele", "Strangeti focul/Strangeti randa", "Coborati fenderele in cabina", "Pregatiti-mi un gin tonic cu gheata" (n.n. cititorii sa nu ia in considerarea aceasta ultima comanda total neconforma cu realitatea), dreptul de a comanda manevrele ambarcatiunii, pe scurt controlul total al unui yacht de croaziera.
Supervisorul avea rolul de "consultant" pentru (si aici citam din manual) corectitudinea efectuarii manevrelor si nedeprinderea unor obisnuinte gresite in manevrarea ambarcatiunilor cu motor si vele (sic). Mie unul personal, postul de supervisor mi-a priit de minune, prima jumatate de zi fiind singurul moment in care am avut manusile in maini si am manevrat parame. Dupa aceasta jumatate de zi istovitoare, toata expeditia nu a mai trebuit sa particip la nici o manevra, iar manusile mele s-au odihnit in rucsac. Acest lucru se datoreaza faptului ca echipajul cu care am navigat a fost unul de exceptie, foarte bine pregatit si motivat.
Cam acestea au fost premisele cu care s-a plecat la drum in expeditia SetSail NauticShool Beneteau 1-8 Mai 2010.
Pregatirea. Ultimele cumparaturi
Cine a participat la cursurile SetSail nivel baza stie ca prima zi este rezervata "Introducerii" in yachting, care contine si o simulare a unei expeditii pe mare. Cursantii sunt rugati sa "simuleze" ca ar fi pusi in situatia de a pleca pe mare cateva zile si, impreuna, intocmim lista cu pasii de urmat. Primul pas – Planificarea.
1. Se stabileste regiunea. Am stabilit-o, Grecia, Cyclades.
2. Ruta. Bun, am stabilit-o si pe aceasta la o sedinta la NauticClub – Insulele Milos, Santorini, Ios, Mikonos, Nexos erau fixate ca si destinatii.
3. Se stabileste perioada exacta. Bun, 1 – 8 Mai 2010.
4. Se verifica prognoza... Nu bun! Cum adica nu bun? Pai, imi comunica nelinistit Bogdan Tindeche, m-am uitat pe site-ul meteo pentru Grecia si TOATA HARTA ESTE ROSIE!!!
Reprezentarea pe harta a vanturilor se face in diferite culori, de la culoarea albastra care inseamna o usoara briza, pana la culoarea rosie care inseamna furtuna cu vanturi de peste 100 km pe ora. Stai linistit, ii raspund eu, azi e marti, pana sambata trece. Miercuri un mesaj – harta e tot rosie. Joi – rosul se extinde. Vineri se aude glasul lui Bogdan – Auzi, daca vantul are forta 8-9 noi mai iesim din port? Pai, ii raspun eu cam indoit, depinde... dar sa speram ca TOTUSI se potoleste vantul. In sinea mea eram insa convins ca instructorul de practica si coordonatorul expeditiei Sorin Drugan nu ar fi ramas in port nici in ruptul capului chiar daca era furtuna. Pentru el poate doar taifunul sa fie "un vant mai serios". Si eu si Bogdan stiam foarte bine cu e sa navighezi cu el pe vremea rea! In timp ce el se distreaza motivand ca "ASTA E YACHTINGUL ADEVARAT", celelalte persoane de pe barca isi dau sufletul hranind pestii, aplecati peste bord. Nu ne ramanea de facut altceva decat sa ne rugam ca cineva mai intelegator (si in cazul de fata vantul) sa faca o schimbare. Si, intradevar, se pare ca cineva acolo sus ne iubeste pentru ca sambata dimineata cand am ajuns in portul Atenei, Limnos, vantul abia avea intensitatea unei brize. Pe toata durata expeditiei am avut conditii ideale de navigat.
Un alt punct important este echipamentul adecvat. Surprinzator de multe persoane, chiar daca citesc primul cuvant, respectiv "echipamentul" nu il retin pe cel de-al doilea "adecvat". Astfel incat se trezesc in deplasari cu un munte de echipament, dar nu cel potrivit. In expeditiile pe mare, este cu atat mai important, cu cat echipamentul necesar este unul special. Asa se explica cum, in seara zilei de joi, dupa ultima sedinta de pregatire a expeditiei la sediul NauticLife din Mogosoaia, puteai sa vezi oameni agitati printre rafturile de echipament nautic Marine Pool proband cizme de cauciuc sau manusi de yachting. Asa da, "last minute shopping"!
Plecarea. 21 in avion. Reprezentantul Marine Pool
Sambata dimineata, toata lumea prezenta la aeroport. Senzatia, pe care mi-a produs-o un grup de 21 de persoane asteptand la aeroport imbarcarea spre o expeditie cu yachturile, este greu de descris. Ma simteam, fericit, mandru, emotionat si nerabdator in acelasi timp.
Am aflat dupa incheierea expeditiei ca mai era o persoana in aeroport care trecea prin stari similare. Reprezentantul de vanzari al echipamentelor nautice Marine Pool se intorcea cu aceeasi cursa in Grecia, la sediul companiei. A ramas efectiv cu gura cascata! A pus mana tremuranda pe telefon si l-a sunat pe directorul companiei: "SEFU' NU-MI VINE SA CRED! IN AEROPORTUL OTOPENI ESTE UN GRUP DE 20 PERSOANE IMBRACATE IN MARINE POOL!!!"
Tragerea la sorti
Zborul a fost scurt dar intens. Apropierea de aeroportul din Atena ne-a facut cunostinta cu vanturile marine si avionul s-a scuturat de cateva ori fapt ce l-a facut pe un pasager din spate sa exclame "Usor, domnu' capitan, ca ne prabusim" Ingrijorarea celor din grupul nostru nu era nicidecum de prabusire ci daca vantul era favorabil navigarii sau era prea puternic. Griji de prisos intrucat asa cum am mentionat si mai devreme, conditiile urmau sa fie ideale.
In aeroportul din Atena, am tras la sorti ambarcatiunile pe care noi le banuiam a fi identice – Beneteau 40. Cu aceeasi ocazie am tras la sorti si ordinea skipperilor pentru ambarcatiunea noastra. In timp ce amestecam biletelele am intrebat cine va preda barca noastra la final, intrucat acea persoana va fi martor si la preluarea ambarcatiunii si, pe cale de consecinta, skipper in prima zi. Mihai a raspuns afirmativ si prin urmare a fost desemnat prin masluirea sortilor, skipper in prima zi. Ulterior a tras concluzia ca a fost skipper de sacrificiu. Iarasi spun, asa au vrut sortii! Pe rand urmau, Cosmin, Aurel, Andreea, Bogdan si Catalin.
Aprovizionarea. Cum devine coca-cola o problema importanta
Dupa o cursa de 45 de minute cu autobuzul, am fost lasati in fata marinei Limnos. Unii dintre noi ar spune ca "nu chiar in fata" ci "mai in lateral" ... "MULT mai in lateral" Eu zic ca putina miscare nu strica nimanui. Ce daca fiecare tragea dupa el un bagaj de 25 de kilograme, nu? N-a durat mai mult de 15 minute "plimbarea". Cu tot cu pauze. Dese. La un moment dat cred ca cele 21 de persoane se intindeau pe jumatate de kilometru in functie de greutatea bagajului, de energie etc.
In timp ce o parte din echipaj era insarcinat cu preluarea ambarcatiunii, cealalta parte din echipaj s-a dus la cumparaturi pentru aprovizionare. Aprovizionarea se facea in mod organizat, conform unei liste intocmite in prealabil cu ocazia sedintelor de planificare. In timpul acestor sedinte fiecare din cei prezenti a fost intrebat "ce doreste in mod special". Eu mi-am exprimat dorinta de a cumpara Cola. COLA?!!! au sarit toti. TU BEI COLA?!!! CHIMICALA AIA?!! Ma rog, zic eu, da... eu beau Cola... Sa luam doar pentru mine, zic, 2 – 3 sticle de 2l. CAAAT?? 6 litri? Nu e prea mult? Nu...zic...eu stiu cat beau...etc etc. BINEEE, dar luam la doze. Stiti ce s-a intamplat? Va spun eu! TOATA LUMEA A BAUT COLA. COLA MEA bineinteles. Nu treceau cateva ore si HOP vedeam pe cineva cu doza in mana! In primele 2 zile toata cola s-a terminat. Natural, am mai cumparat de la un super-market 2 bacsuri de doze. De aceasta data NIMENI nu a mai comentat.
Situatia "Laptele"
Pe lista de propuneri de alimente, la o rubrica nevinovata, era trecut LAPTE. Daca la votca sau martini nimeni de pe ambarcatiunea noastra nu a reactionat, la capitolul lapte, toata lumea a inviat. Daaa, zice Andreea, eu vreau lapte – beau de dimineata cu cereale (niciodata nu s-a mancat lapte cu cereale). Da, adaug, si eu beau lapte. CU COLA?!!!! au sarit din nou. Nu, separat! Bogdan si el era amator de lapte. Pe scurt, fiecare a tras cate o linie la lapte. Rezultatul – comanda de 12 – 15 litri de lapte.
Ocupati cu preluarea intocmai a ambarcatiunilor nu am observat cand a trecut timpul. Au sosit bauturile si apa, pe care le-am incarcat in barca. Apoi a sosit mancarea, pe care am incarcat-o si pe aceasta in barca. Tot echipajul redevenise complet cu intoarcerea celor de la aprovizionare si procedam la dezpozitarea celor 1001 de articole prin dulapuri si chesoane.
La un moment dat auzim un strigat. HEI!!! VOI CEI DE PE SIFNOS 43! (numele barcii noastre). Am iesit din cabina sa vedem ce se inampla. Doi membrii ai echipajului Orfeus 46 (supervisor Sorin Drugan) stateau pe cheu cu doua pungi grele in maini si cu o expresie pe care eu am interpretat-o de un usor dezgust pe fata. AL VOSTRU E LAPTELE ASTA?!!! In pungi erau cele 15 cutii de lapte de 1 litru care se ratacisera pe drum de la super-market la barci. Pai...da, am raspuns. CE FACETI, FRATE, CU ATÂTA LAPTE!!!! CÂTĂ CAFEA BETI! In hohotul general de ras, ne-au explicat ca ei pe barca au luat doar 1 – 2 cutii de lapte doar pentru... a da gust cafelei de dimineata. Mai mult, una dintre (cele doua!) cutii au pierdut-o nedesfacuta in mare, protagonista a unui intamplari cu bucluc. Nici dupa aceasta experienta nu au vrut sa accepte sa le dam noi o cutie, motivand ca le e de ajuns cat lapte au. Se pare ca intre timp au descoperit ca pe mare e mai buna cafeaua cu metaxa/jack decat cea cu lapte.
Proprietarul de barci
In timp ce noi eram ocupati cu pregatirea barcii de plecare, hop pe barca a sarit un grec micut dar hotarat, cu privirea iscoditoare si limba ascutita. S-a prezentat ca si proprietarul ambarcatiunii si a cerut sa vorbeasca cu skipperul. Dupa ce m-am prezentat m-a luat de dupa brat si m-a intrebat ca intr-o doara pe unde vrem sa mergem. Pai...Milos, ii zic. UNDEEEEE?!!!!! a facut ochii cat cepele. Dar, dar, dar...e o gramada de mers pana acolo!!! Nu, nu, nu, zice el, nu va pripiti (bine, nu a folosit chiar cuvantul asta, pentru ca nici eu nici el nu-l stiam in engreek-eza, dar cam asta a fost intelesul) Exista locuri foarte frumoase aici, si-mi pune degetul pe harta cam la vreo 5 centimetri de portul in care ne aflam. Puteti sa stati vreo saptamana pe aici (si a desenat un cerc micut). Aveti golfuri frumoase, plaje, marine. Aveti ce face!
Pasamite, era ca si cum un amic al dvs. soseste in Bucuresti si va cere "cu imprumut" masina "sa se plimbe prin afara Bucurestiului". Il intrebati, tot intr-o doara, cam pe unde vrea sa mearga, si el va rasunde: Pai...la Satul Mare. UNDEEEEE?!!!! ati face ochii cat cepele. Dar, dar, dar...e o gramada de mers pana acolo!!! Nu, nu, nu, ati zice voi, nu te pripi (exact asta ar fi cuvantul in romana pe care l-ati folosi) exista lucuri foarte frumoase de vazut si in PLOIESTI! Deci, ati inteles ideea.
El nu avea de unde sa stie ca noi suntem FOARTE hotarati, ca planul era DEJA facut de acasa si ca il aveam cu noi pe Sorin Drugan care nu s-ar fi abatut de la traseu nici sa-l pici cu ceara. Oricum nu la prima destinatie – cel mai sudic punct al insulelor Cyclades.
Pe de alta parte, nelinistea proprietarului era pe deplin justificata de conditiile de cu o saptamana in urma. Va amintiti ca harta era rosie. In zona, barcile nici nu au mai iesit din porturi. Mai multe barci inchiriate nu au reusit sa revina in portul de plecare si au fost cvasi-abandonate de echipaje care au plecat spre aeroport cu feriboturile. Bineinteles ca aceste echipaje ghinioniste au pierdut garantie consemnata pentru barci de minim 1300 euro/barca. Asa incat, proprietarul m-a rugat personal sa nu mergem spre sudul Cycladelor pana nu imi comunica el prin telefon prognoza meteo si imi da lumina verde sa plec. Apropos, zice el, cand plecati? Maine dimineata, maine seara? Nu, acum, in maxim o ora! Resemnat, cu umerii cazuti, se pregatea sa coboare pe cheu. Se intoarce: Inca un lucru. Sprayhood-ul (parbrizul) NU SE DA NICIODATA JOS. NICIODATA. Si pleaca.
Dupa 2 minute apare un angajat mic de statura, probabil indian sau inrudit, cu un spray si o carpa si incepe sa stearga de zor foliile de plastic ale sprayhood-ului. Va-sa-zica era important. Puteam sa punem pariu ca singurul job al micutului indiano-pakistanez era sa curete bine-bine toate sprayhood-urile barcilor firmei de charter. Bineinteles ca noi, yachtmeni adevarati, nu puteam sa concepem sa mergem cu parbrizul ridicat! Pai, nu eram destul de aerodinamici. Fara sprayhood care sa ne franeze mai castigam 0,5-1 nod (+0,5 - 1 mila marina pe ora). Asfel incat sprayhood-ul a stat ridicat numai in porturi. Bineinteles ca la intoarcere, cand mai aveam cateva mile pana la intrarea in port, am ridicat sprayhood-ul, l-am intins si l-am sters si noi cu o carpa, de arata de parca n-ar fi fost dat NICIODATA jos.
Primul capitan
Se apropia ora Z. Cele trei barci Orfeus 46 – supervisor Sorin Drugan, Sifnos 40 – supervisor Sorin Iorga si Sifnos 43 – supervisor Ovidiu Drugan erau pregatite de plecare. Cel putin practic. Pentru ca teoretic...
Am intrerupt toata efervescenta de pe barca cu un semn. Am intrebat: Ce facem acum? Pai cum ce facem, plecam, uite, toata lumea pleaca. Intr-adevar Sifnos 40 pleca cu Sorin Iorga la timona. Bun, bun am zis, ar fi usor sa plecam cu mine la timona, dar azi e Mihai capitan. Deci, intorcandu-ma spre Mihai, ce facem acum? Mihai a fost unul din cei mai constiinciosi cursanti ai scolii si a primit aprecieri foarte pozitive si la practica. Dar momentul in care ai timona in mana si trebuie ca tu sa dai comenzi ca sa iesi dintr-o marina ticsita cu ambarcatiuni este ca si cum ai teleporta o persoana care ieri si-a luat carnetul, singura la volan, in mijlocul Pietei Victoriei – pe vremea cand nu erau semafoare si marcaje pe jos. Cunoscatorii stiu despre ce vorbesc.
Urmatoarele 15 minute le-am petrecut cu simularea teoretica a plecarii de la cheu pana cand Mihai a redat de cateva ori rutina la perfectie:
"Deconectez barca de la curentul electric/alimentare cu apa | Asigur manevrele si paramele ambarcatiunii sa fie in ordine | asez un om la parama pupa | asez un om la parama prova | restul membrilor echipajelor stau pe borduri pregatiti sa apere barca | un om este cu un fender liber in mana gata sa intervina daca exista pericol de coleziune | dau drumul la motor la relanti | asez timona la punctul zero – carma in axul barcii | comand pupa si prova la pic | mi se raspunde "Pupa la pic / Prova la pic" | masina usor inainte | comand fila pupa, fila prova | accelerez masina usor pe inainte | comand liber pupa/liber prova | manevrez timona ca ambarcatiunea sa se inscrie pe canal | cedez dreptul la trecere al altor ambarcatiuni daca este cazul | ies prin gura portului tinand partea dreapta a senalului | ies la larg."
Aceasta "simulare" a durat un pic mai mult pentru ca intentionat nu le-am descris nimic initial. Nu aveam nevoie ca Mihai sa repete dupa mine pur si simplu. Voiam sa gandeasca logic si complet. Il tot intrebam: "Care e urmatorul pas?" Imi raspundea: "Eliberam legaturile barcii". "Bun, zic, dar mai inainte?" Concentrat se gandea..."Aduc cablurile de curent in barca" "Perfect, ii zic, daca nu faceai asta cand dezlegai barca rupeai cablurile de curent electric, priza, etc... Si altceva inainte de a dezlega barca?"...alt moment de concentrare..."Dau drumul la motor?" "Bineinteles, daca eliberezi barca si nu ai motor, barca poate sa deriveze si sa se loveasca de alte barci." Si pas cu pas, Mihai si-a construit singur rutina corecta. Nu a fost usor si aceste momente de maxima concentrare si efort mental l-au facut sa spuna ca a fost skipperul de sacrificiu. Intr-adevar, odata cu trecerea celolrlalte zile urmatorii skipperi stiau din ce in ce mai usor care este succesiunea manevrelor si le executau foarte corect. Chiar in ultimele zile, plecarea ambarcatiunii de la cheu sau de la locul de ancoraj s-a facut in timp ce eu nu ma trezisem inca. In cazul lui Bogdan Tindeche, pentru ca avea o experienta mai mare de mers pe mare cu ambarcatiunea, nu am iesit intentionat din cabina astfel incat sa ia singur toate deciziile. S-a descurcat admirabil, ca de altfel toti membrii echipajului.
Prima noapte
Toate pregatirile cu aprovizionarea, preluarea ambarcatiunilor si pregatirea plecarii au consumat destul de mult timp. Seara s-a lasat curand dupa ce am parasit portul Limnos. Echipajul s-a impartit pe carturi si capul compas a fost fixat pe insula Milos. Speranta ca cele trei ambarcatiuni sa navigheze impreuna s-a spulberat repede. In planul initial se prevedea navigarea in formatia, si chiar noi, supervisorii, navigatori cu experienta, ne imaginaseram ca o buna bucata de vreme cele trei ambarcatiuni vor naviga la mai putin de o mila una de cealalta. Chiar se vehiculase ideea ca daca o ambarcatiune dispare "dupa linia orizontului, va reduce velele sau va merge mai incet pentru a le astepta si pe celelalte". In mijlocul marii iti dai seama ca acest lucru este imposibil. Ambarcatiunea pe care esti devine propria ta insula, manata de forte proprii care nu sunt asemanatoare cu ale celorlalte barci. Singurii locuitori ai insulei sunt membrii echipajului. Si iata cum fiecare ambarcatiune a inceput sa gliseze pe propriul ei drum, hotarat de Dumnezeu, elementele naturii si de echipaj, fiind cunoscute numai locul de plecare si punctul de destinatie. Grupul de 21 de persoane de pe uscat se transformase in cele trei grupuri de 7 persoane. Iar pentru cele 7 persoane de pe o barca, celelalte 14 nu mai existau decat ca voci pe emitatoarele radio sau ca si coordonate pe o harta. Cele 14 persoane apareau insa ca prin magie atunci cand ambarcatiunea ajungea la destinatie si echipajul cobora pe teren ferm.
Velele in fluture
Capitanul din prima zi, Mihai, isi luase rolul foarte in serios. Nemiscat, la timona, veghea cu ochi scrutator drumul ambarcatiunii. Nu baga de seama noaptea ce se lasa si frigul patrunzator ce ne impresura. In tricou si pantaloni scurti, nu-si permitea nici o clipa de ragaz sa se imbrace. Noi, unul cate unul coboram in cabina si ne intorceam echipati pana in dinti cu haine de vreme rece. Il tot intrebam: Mihai, nu ti-e frig? Nu, nu, mi-e bine. Hei, cineva sa-i aduca geaca lui Mihai! Nu, nu, n-am nevoie, sunt ok. Dupa inca jumatate de ora mi-era mie frig cand ma uitam la el. Am coborat in cabina, i-am adus geaca. Abia l-am convins sa-si desclesteze mainile de pe timona ca sa imbrace geaca. Dupa 30 de minute a replicat. Hmmm, multumesc frumos pentru geaca, este muuuult mai bine!!! Dupa alte cateva clipe a rugat frumos pe cineva sa-l inlocuiasca la timona pentru a se imbraca. Puteam sa pun pariu ca-i tremurau picioarele de frig in pantalonii scurti.
Continuam sa navigam cand am auzit "Mutzummescs, fummoss! Acumm pot pleua eu timna!" Nedumerit, am recunoscut vocea lui Mihai, dar vorbea de parca s-ar fi lovit la gura. Sau l-ar fi durut maseaua etc etc. Cand ma intorc, din Mihai nu se mai vedeau decat ochii. Era incotosmanat din cap pana in picioare inclusiv cu cagula. Si chiar si asa a mai durat ceva timp pana sa se incalzeasca pentru ca "ii intrase frigul in oase". Ulterior si-a exprimat critica cu privire la cagula: "Mah ennveaza cagla asta ca nuhh poth sah beu nimich cu eah pe fatza". Era nemultumic ca nu avea gaura prin care sa bea si el in voie. Si-a propus ca la prima ocazie sa faca rost de niste paie ca sa poata sa bea cu cagula pe fata. De paie a facut rost de la o crasmerita amabila, dar vremea n-a mai fost asa de rece ca in prima noapte si nu a mai purtat cagula de atunci.
Uite vela, nu e vela
Schimbul de la 12.00 – la 03.00 era al lui Bogdan, Andreea si Aurel. Bogdan a fost protagonistul cartului intrucat avea deja scoala de vele a lui Sorin Drugan. Dupa ce navigasem cateva ore cu motorul, lui Bogdan i s-a parut ca a inceput din nou sa bata vantul dintr-o directie favorabila. A decretat: avem vant de purtator asa ca vom pune velele in fluture. Aurel il privea nedumerit: Cum, noi doi sa facem manevra asta? Da, da, a replicat Bogdan, stiu eu cum se face. Pun si un preventiv la ghiu sa nu facem ampanare. Probabil ca acest termen l-a convins pe Aurel ca Bogdan stie ce face. In timpul acesta eu dormeam in cabina linistit intrucat stiam ca navigam cu motorul. Un sunet, sau mai probabil lipsa lui, m-a trezit la un moment dat si am iesit din cabina pentru un scurt moment sa vad ce se intampla. Navigam cu vantul, m-a instiintat Bogdan. Instinctiv mi-am dat capul pe spate. Bine, bine, am mormait, atunci ridicati randa. Pai...randa este ridicata mi-a replicat nedumerit Bogdan. Eu cred ca inca mai dormeam cand am ridicat ochii in sus, si pe retina mi-a aparut (probabil in vis) imaginea catargului fara randa ridicata. Am mijit ochii si, ca prin minune, randa a aparut in toata splendorea ei, ridicata pana in varful catargului. Extraordinar, am murmurat, si am coborat inapoi in cabina la somn.
Lacul
A doua zi de dimineata am fost trezit de cartul format din Mihai, Cosmin si Catalin sa fiu martor la o imagine extraordinara. Nu eram pe mare. Eram pe un lac. Nici o incretitura. Nici un val cat de mic. Apa, deranjata doar de inaintarea ambarcatiunii noastre, se propaga in siaj in unde care se pierdeau in zare. Eram cu adevarat in alta lume.
In plus, de jur imprejur numai apa. Intre insulele grecesti, aceasta priveliste este destul de rara intrucat mai tot timpul te afli in raza vizuala a unei insule. Dar in cazul nostru, fiind in extremitatea sud-vestica a arhipelagului, ne aflam in mare deschisa. Concentrati sa fim pe drumul cel bun si nerabdatori sa ajungem la destinatie, am realizat ce usurare si bucurie provoaca strigatul "PAMANT!" in inima navigatorilor, mai ales a acelor care traverseaza oceane in saptamani si luni...nu ore ca noi!
Spaghete specialitatea casei
Spectacolului rasaritului i-a urmat un spectacol culinar. In conditii perfecte, cu inclinatia barcii de zero grade pe orice axa, am gatit spaghete milaneze. Am speriat-o pe Andreea cand am pus la fiert 2 cutii deodata de spaghete (pe fiecare scria portie pentru 4 persoane) dar stiam eu ce stiam. Intre timp, am preparat sosul, calind in ulei de masline (local sic!) doua cepe mari taiate marunt, impreuna cu o cutie de ciuperci. M-am impotrivit la sugestia de a cali si usturoiul tot acolo pentru ca este stiut ca usturoiul calit sau fiert prea mult isi schimba aroma. Peste ele am pus o cutie de rosii taiate si o cutie de bulion. Am adaugat mai mult de un litru de apa incat iar am speriat-o pe Andreea. I-am explicat ca eu pregatesc specialitatea casei Drugan: spaghete cu "sos", nu cu "pastă" ca la restaurante. Resemnata Andreea a asteptat sa vada ce o sa iasa. Sare intr-o cantitate insemnata si, secretul bucatarului, zahar. Nu aveam decat zahar brun cuburi. Hmmm, bun si ala. Am aruncat vreo sase cuburi in oala. Andreea si-a dat ochii peste cap dar n-a mai spus nimic. La final, abia cand sosul fiersese vreo 10 minute, am dat focul incet am adaugat usturoiul (o capatana si jumatate pentru ca nimeni n-a avut vreo obiectie la usturoi) taiat marunt si frecat cu sare si cu ulei de masline. Am mai lasat cateva secunde si apoi am inchis focul. Pana s-a intins masa si s-au pregatit farfuriile, usturoiul a avut timp sa se insinueze in tot sosul. Pe furis, inainte de a aduce oala cu sos pe punte, am stors si jumatate de lamaie pentru a echilibra zaharul de mai devreme. Sosul s-a servit cu polonicul inecand pastele din castroanele mesenilor. Nu va mai spun decat faptul ca Andreea a repetat de cateva ori "Incredibil" cand a vazut ca tot muntele de paste si ABSOLUT tot sosul din oala a fost consumat. V-am spus...specialitatea casei Drugan...
Ce? Parcăm cu spatele?
Pe la pranz ne-am apropiat de Milos si am restabilit contactul cu celelalte echipaje prin statiile radio. Asa ni s-a infirmat si ipoteza ca "s-au defectat statiile radio". Eram pur si simplu prea departe de ceilalti. Prin radio ni s-a comunicat portul in care suntem asteptati si faptul ca urmeaza sa venim la cheu...prin ancoraj cu spatele.
O barca nu e usor de manevrat in marina nici cu fata, darmite cu spatele. Fara pregatire si un minim de experienta in care sa ai idee cum reactioneaza barca, nu ai aproape nici o sansa. Evaluand situatia, am insfacat un fender si l-am aruncat peste bord. OM LA APA, OM LA APA, am strigat. Ca sa ne fie clar: sunt putine strigate de alarma mai grave decat "om la apa" Manualul spune ca la strigatul "om la apa" TOT echipajul explodeaza intr-o serie de proceduri: Toata lumea pe punte, se coboara velele, se porneste motorul, o persoana sta cu ochii TOT timpul pe cel cazut in apa sa nu-l piarda din vedere etc" Echipajul de pe Sifnos 43 se uita la mine clipind nedumerit cum ma agit si strig "om la apa, om la apa" Se uitau in jur si se numarau constatand ca sunt EXACT 7, nici unul mai putin! Cel putin 30 de secunde au trecut pana sa realizeze ca de fapt era un exercitiu de om la apa. Trebuie sa le dau ce e al lor. Din acel moment s-au comportat exact ca si cum un om era cazut in apa. Chiar si un exces de zel, foarte corect de altfel. In timp ce lumea se repezea la posturi, Bogdan a desprins colacul de salvare si zduf! cu el in apa. Manevra corecta in principiu si perfect regulamentara, dar acum aveam DOI "oameni" la apa.
S-a descoperit ca mersul cu spatele nu e ca mersul cu fata, asa cum un anotimp nu e ca alt anotimp, dar dupa ceva vreme si 2 recuperari mai tarziu, Mihai a fost suficient de stapan pe manevrele velierului cu spatele ca sa realizeze o andocare cu spatele pefecta!
Insula Milos
Milos a fost prima insula greceasca pe care am pus piciorul in aceasta expeditie. Nu ne-a dezamagit. Se parea ca am intrat in pozele de pe internet sau vederile postale cu imagini din Grecia. Ziduri albe, flori, mare de azur, tabloul complet. Am efectuat un tur de recunoastere si explorare si apoi ne-am asezat la umbra primitoare a unei terase. Am facut cunostinta indeaproape cu specialitatile grecesti – tzatziki, vinete grecesti, branza feta, branza de capra la gratar, salata...greceasca (sic!), si piesa de rezistenta, caracatita marinata in vin la gratar.
Pisicile din Milos
Tot in Milos am inteles termenul de pisici maidaneze. Erau peste tot. Pareau destul de blande, te lasau sa le mangai si stateau sa se relaxeze la umbra. Mai erau pisici si prin tufisuri, pe campii, cam peste tot. N-am vazut nici macar un caine vagabond. Sunt convins ca i-au mancat pisicile. S-au pus mai multe pisici pe un caine si l-au dovedit. Ori asta, ori au murit toti cainii de oboseala dupa ce le-au iesit limbile de un cot alergand dupa atatea pisici.
Plecarea spre Santorini
Cum calatorului ii sta bine cu drumul, am plecat mai departe spre Santorini. Eu n-am inteles de ce toata lumea se incapataneaza sa-i spuna Santorini cand numele ei pe toate hartile este Thira. Mai mult, nu cred ca exista nici macar un oras cu numele Santorini pe insula. Capitala – Thira, alte orase cu alte nume. Nici urma de Santorini. Foarte ciudat. Daca ma trimitea cineva in Santorini si nu aveam voie sa intreb pe nimeni, doar cu harta in mana, cred ca ajungeam la Polul Sud...sau Nord.
Navigatia spre Santorini s-a desfasurat fara incidente. Cosmin era skipperul de ziua a doua. Si el a trecut pe la "masina de spalat" cu teorie, dar a scapat mai repede decat Mihai. O zi pe mare si-a spus cuvantul. Am avut ocazia sa experimentam si voltele, fiecare om trecand prin toate posturile. Cred ca s-au facut 50 de volte in jumatate de ora. La final echipajul actiona din reflex la comenzile "Pregatiti de volta | Gata de volta | Volta!"
Am atins fundul marii
In Santorini echipajul a trecut printr-o incercare destul de dificila. Intrarea in port (singurul port de ambarcatiuni de agrement de pe partea estica a insulei) era colmatata – se depusese nisipul in timpul iernii si adancimea scazuse sub 3 metri. Barca noastra avea un pescaj de mai mult de 2,5 metri asa ca intrarea era problematica. Ni se comunicase prin statie de catre echipajul de pe Sifnos 40 sa ne tinem cat mai aproape de barja care tocmai atunci sapa sa scoata nisipul de la intrare. Usor de zis, dar mai greu de facut atunci cand barja e o hardughie imensa de metal ruginit, cu o macara si cu o ditamai gheara pe care o lansa ca o ghiulea la fund sa incarce nisipul. Si manipulantul macaralei nici nu se sinchisea de noi care ne apropiam. Eram convins ca el isi facuse calculul cand sa opreasca ghiuleaua dar nu eram convins ca se potrivea cu calculele mele si ale lui Cosmin si nu muream de nerabdare sa asist la spectacolul trecerii ghiulelei prin puntea ambarcatiunii noastre, prin cabina si podea ca la final sa se infiga in fundul marii.
Procedam la apropierea de intrare cand, datorita distantei pe care am lasat-o fata de barja, am dat cu chila de pamant. Exista o zicala straveche: "Barca spune capitanului ei: Tu apara-ma de pamant, pentru ca eu am sa te apar de apa!" Nu este intr-adevar un sentiment mai sinistru decat atunci cand dai cu chila barcii de fundul marii. Toata barca se poticneste, geme si se inclina, ca o fiinta in suferinta, si aceasta stare se transmite instantaneu la echipaj. Ii vezi pe toti cum intr-o secunda se albesc la fata, isi inclesteaza maxilarele si privesc in jur dupa o solutie de a iesi iar la apa mare. Am intors ambarcatiunea am efectuat un cerc strans si ne-am indreptat iar spre intrare, de data aceasta si mai aproape de barja. Tot am atins, am simtit o mica poticnire, dar, aproape de comenzi, am acelerat motorul spre inainte si cu un mic salt, ambarcatiunea a trecut de prag si am ajuns iar la apa mai adanca.
Nu aruncati ancora!
Ne mai revenise inima la loc, am reperat un loc liber langa ambarcatiunea Sifnos 40 care deja ajunsesem si ne pregateam de lansarea ancorei si apropierea cu spatele. Repetasem si cu skipperul de acum, Cosmin, manevra de "om la apa" cu un fender. Chiar in momentul in care Cosmin pozitionase yachtul corect si ne pregateam sa fundarisim ancora, un tip de pe mal incepe sa-si vanture mainile si sa alerge pe mal spre noi. De obicei cand esti singura barca in miscare printr-o marina si un tip incepe sa alerge strigand pe mal cu mainile ridicate in aer, nu este de bine. Cu atat mai mult cu cat are fata indreptata spre tine si PARE ca ti se adreseaza. Fara ancora, fara ancora! Ne striga el. Luati un mooring (o parama prinsa de la mal spre o geamandura spre mijlocul portului). Si ne indica un potential loc de andocare cu o geamandura in dreptul lui. Schimbare de plan, ne intreptam spre locul indicat, lumea era pregatita sa agate parama de legat.
Milionul
Vantul si pozitia ne joaca insa feste si prova barcii se abate periculos spre barca vecina, o salupa din mahon ca in filmele cu americane cu gangteri. Un preview al unei scene de cosmar mi se desfasoara instant prin fata ochilor cum barca noastra incaleca peste salupa de mahoun si o face franjuri. Aparati barca am urlat si m-am repezit in prova spre punctul de coleziune cu salupa. Intre cele doua borduri era o diferenta de 1 metru asa ca era exclus sa fac ceva de pe yachtul nostru. Asa ca, din alergare, am sarit peste bord si am aterizat in picioare pe salupa de mahon. M-am proptit apoi in balconul yactului nostru care isi continua apropierea si m-am pregatit sa imping zdravan ca sa impiedic coleziunea. Spre marea mea surprindere, forta necesara sa indepartez yachtul era la o zecime din efortul pe care il estimasem ca il aveam de facut, dat fiind viteza barcii si masa ei. Ca urmare m-am trezit ca imping prea tare si barca incepe sa se indeparteze rapid de salupa. Intre timp se intamplase ca Bogdan si Aurel reusisera sa agate parama de prindere si trageau si ei de ea. Asa am ajuns la 45 de grade, in pozitia in care manualul spune ca NU trebuie sa ajungi pentru ca vei cadea in apa, si deja eram resemnat cu aceasta idee. In acel moment nu stiu ce s-a intamplat dar m-am trezit in picioare pe salupa, cu un fender in brate si yachtul la 3 metri de mine. Ulterior Catalin mi-a povestit ca el venise cu un fender sa-l puna intre yacht si salupa daca era cazul, m-a vazut la 45 de grate si atunci a aruncat cu fenderul in mine. Eu ma impinsesem in aceeasi clipa de yacht, fenderul m-a lovit in piept, iar inertia fenderului mi-a dat acel plus de acceleratie sa revin in picioare pe salupa de mahon.
Dupa ce ne-am legat in siguranta la mal, toti eram multumiti ca am salvat "Milionul". Milionul a fost numele pe care i l-am dat noi salupei, dat fiind aspectul ei; unul din noi se uita dupa manevra si spunea "Va dati seama cat costa bijuteria asta? Cred ca 1 milion de euro". Era un pic exagerat, dar asa i-a ramas numele.
Inchiriat de masini
Santorini este o insula destul de mare, cu cateva orase, asa ca ne-am decis sa inchiriem masini pentru explorarea ei. Zis si facut, dupa masa de pranz servita pe barca, ne-am "imbarcat" in doua masini cu destinatia Thira. Am vizitat plajele vulcanice cu nisip negru, am plonjat de pe stanci si am incercat sa vizitam o manastire din varful unui munte dar am fost opriti brutal de un indicator de drum inchis pentru circulatia autovehiculelor. Bineinteles ca exista posibilitatea sa ne continuam drumul pe jos dar... se ne abandonam "nava"?! Niciodata, asa ca am bagat in marsarier si inapoi spre alte destinatii mai...accesibile!
Eu ma uitam si ma bufnea rasul. Tot cerul acoperit de nori. Zic, hai sa vad ce-or sa prinda toata armata asta de paparazzi! Dar se pare ca locul isi merita renumele. Exact la linia orizontului era o banda libera de nori. Pe aceasta banda s-a profilat cel mai portocaliu si rotund soare pe care l-am vazut ce cobora cu o viteza fantastica in mare. Cred ca daca nu adia vantul puteam sa aud click-click-click de la sute de aparate. In 3 minute nici urma de soare. Ma gandeam: gata spectacolul! Acasa! De unde! Spectacolul abia atunci atingea punctul culminant. Din punctul in care soarele a coborat sub orizont, norii au inceput sa ia foc si focul s-a raspandit cu repeziciune pana a cuprins toata bolta. Uitati-va la poze... fac mai mult de 1000 de cuvinte...
Pleaca daca poti
In dimineata urmatoare dam sa plecam la drum, pleaca daca poti! Barja de cu o zi inainte se mutase pe mijlocul intrarii si nu se mai putea trece de ea. Bogdan s-a ales si cu o admonestare verbala din partea macaragiului pentru ca l-a tras in cateva poze de pe dig. Dupa ce am vazut pozele eu zic ca a meritat sa-l derajeze pe macaragiu. Oricum, a trebuit sa asteptam o ora pana sa termine de incarcat o transa de nisip si sa catadicseasca sa se dea la o parte. Orfeus 46 care era in gura portului gata de plecare zusht! s-a aruncat in larg.
In timpul asta si noi si Sifnos 40 faceam manevre de plecare. I-am rugat sa ne astepte sa plecam noi si ne-am desprins de cheu. Aurel la timona s-a descurcat excelent si in scurt timp treceam de barja. La iesirea din port am descoperit cu uluire ca tot nisipul incarcat de macara era deversat la nici 10 metri de intrarea in port. Parca si vedeam nisipul unduindu-se in apa ca sa se aseze tot de unde fusese scos.
Intre timp, nu vedeam Sifnos 40 iesind, iar macaraua incepuse iar exavatiile. Ne-am dat seama ca prietenii nostrii ramasesera prizonierii barjei malefice si ne mustra un pic constiinta la gandul ca si noi am provocat asta rugandu-i sa ne lase pe noi sa iesim primii. Ne-am inecat constiinta in niste vin rose si in scurt timp buna dispozitie s-a instalat definitiv. Am aflat ca Sifnos 40 a mai petrecut inca o ora la mal pana sa poata iesi odata cu deversarea urmatoare transe de nisip.
Urmatoarea destinatie, Ios. Tot andocare cu spatele. De data asta Aurel la carma. M-am trezit brusc din somn, am luat o sticla de jumatate de apa si am iesit din cabina. Bogdan s-a uitat la mine si m-a intrebat: Ce faci? M-am trezit! De ce? Pana acum nu m-a intrebat nimeni niciodata "DE CE m-am trezit" O fi avut Bogdan vreo presimtire? In secunda urmatoare am aruncat sticla de jumatate peste bord si am strigat "OM LA APA!!" Echipajul s-a mobilizat fara nici o problema si am recuperat sticla. Ma asteptam sa aiba mai multe probleme, sticla fiind mult mai mica decat fenderul. Mi-am promis ca data viitoare o sa le arunc doar dopul in apa! SA VAD ATUNCI cum il vor recupera!
Aurel a avut ceva probleme la recuperarea "omului" din apa, pentru ca ambala prea tare motorul si inertia barcii o facea foarte greu de controlat. Intr-un final s-a obisnuit cu manevrele dar mi-a marturisit ca "parea mult mai usor cand o faceau ceilalti". Am continuat drumul spre Ios. O surpriza pe care mi-a facut-o echipajul a fost ca nu am fost trezit din somn de abia atunci cand s-a ajuns in marina si trebuia "parcata" barca cu spatele. Pana atunci Aurel si echipajul au luat toate deciziile legate de aterizarea pe marina.
Andocarea i-a reusit perfect lui Aurel, chiar daca mi-a marturisit ca l-au trecut toate apele in timpul manevrelor.
Plimbarea prin Ios
A urmat o plimbare pe jos prin orasul de langa marina. Pe Ios se spune ca este si mormantul lui Homer dar nu am avut nici curiozitatea si nici vointa sa mergem pe jos fff multi kilometrii pana acolo. In schimb, am vizitat o buna parte din oras, cu niste peisaje superbe, esenta vietii grecesti insulare. Inclusiv am vazut grupul de batrani imbracati in negru care stau pe scaune si vorbesc in mijocul unei mini-piatete din oras.
Mihai, un pic mai pretentios la mancare, a fost cel care a dat semnalul ca a gasit o tarverna "cu un vin minunat" Ne-am adunat toti la respectiva taverna. Unii deja mancaseram, altii si-au comandat ceva acolo, dar vinul a curs in valuri. Dupa a 10 carafa (0.5l) Cosmin, Bogdan si Andreea au capitulat si au plecat spre barci. Eu cu Mihai, Aurel si Catalin am mai tinut piept la inca vreo 5 carafe.
Cum echipajul de pe Sifnos 40 nu s-a departat mai mult de 50 m de barca
Sa fi fost ora 1 noaptea cand ne-am apropiat de marina. In dreptul barcilor se auzea zarva mare. Ne uitam mai atent si vedem echipajele de pe Orfeus 46 (partial) si Sifnos 40 (integral) la o masa de la o taverna la 50 de metrii de yachturi.
Curiosi din fire, ne-am apropiat de petrecerea ad-hoc. Acolo am fost primiti cu entuziasm si ni s-a comunicat ca trebuie NEAPARAT sa comandam cate o bere, dar NEAPARAT pe rand. Cam mirati, am fost de acord. Cand vine chelerita, intelegem. O lunganca blonda, atletica, cu un decolteu foarte generos, se apleca la fiecare comanda. Parerea mea e ca daca era mai multa liniste poate femeia n-ar fi fost nevoita sa se aplece ca sa auda, dar asa...
Cum sa pleci cu taxiul de la carciuma pentru 50 m
Si uite asa, am pierdut sirul berilor comandate la masa. Cand n-am mai rezistat de oboseala am plecat spre barca, urmat la scurt timp de Catalin. Mihai si Aurel au ramas sa salveze onoarea echipajului. Si au salvat-o! Spre dimineata, Mihai s-a urcat intr-un taxi (cred ca singurul taxi din oras) care era stationat chiar in dreptul tavernei. Si a comandat sa fie dus la barca. Va reamintesc ca barca era la mai putin de 50 m de taverna. In acelasi timp l-a invitat si pe Aurel sa imparta taxiul. Aurel a refuzat pe motivul (relativ intemeiat) ca barcile sunt la doar cativa pasi mai departe. Mihai a inchis portiera, taximetristul a pornit motorul, masina a inaintat patru metri si s-a oprit. Era un lant de decor al marinei si urmatorii metri trebuiau facuti pe jos. Taximetristul s-a scuzat fata de Mihai ca nu poate sa-l duca mai aproape de barca lui, Mihai a vrut sa-i plateasca cursa, dar taximetristul a refuzat. Asa incat Mihai a coborat din taxi si indreptat spre barca. In mana, Mihai tinea 3 paie obtinute de la ospatarita, cu care planuia sa soarba bautura din pahar chiar si atunci cand avea cagula pe fata. Cele trei paie au ramas sigilate in plastic pana la sfarsitul expeditiei.
Urmatoarea dimineata nu ma trezisem cand am plecat. Adreea pe postul de capitan si echipajul efectuasera toate manevrele de plecare in regula si ne indreptam spre Mikonos.
Ce am mancat echipajul cand Andreea era capitan
Vremea in continuare perfecta. Andreea concentrata la timona. Pe toata durata expeditiei Andreea a fost cambuzierul nostru, adica oricine gatea de mancare o avea asistenta si cerea ingredientele in timp ce Andreea stia unde se afla fiecare lucru.
Skipper fiind, Andreea nu s-a mai dezlipit de timona. Timpul trecea, nimeni nu se mai oferea sa faca de mancare. Intr-un tarziu, Bogdan a intrebat: Va e foame? Noi... Cam da. Bine... Azi fac eu de mancare, si intra in cabina. O secunda mai tarziu scoate capul pe punte si zice: Da' eu v-am zis ca nu ma pricep la gatit, asa ca o sa mancam sandwich-uri. Si trebaluieste vreun sfert de ora dupa care scoate pe punte doua cutii de conserve de carne, un borcan cu crenvursti (stim cu totii cum sunt aia) si doua paini. Na! Asta-i masa...
Rau de mare? Rau de mancare!
Acum ce sa va spun. Conditiile de navigatie au fost ideale. Nu tu valuri mari. Nu tu vanturi puternice. Barca perfect dreapta in majoritatea cazurilor... Deci nici urma de rau de mare!
Dar dupa mancarea lui Bogdan... Eram toti tacuti, cu o paloare suspecta pe fete, si ne uitam toti concentrati la linia orizontului. Destule ore dupa aceea, dupa ce stomacurile noastre au digerat acea ...masa...si dupa ce ne-am dres cu metaxa si cola, ne-a mai revenit zambetul pe buze. Nu ne-a dat gata marea, dar era sa ne dea gata Bogdan. Din acel moment nimeni nu a mai folosit cuvintele mancare-bucatarie-Bogdan in aceeasi propozitie. Nici in aceeasi fraza. Nici in acelasi context.
S-a prins un ton!
Pescarii Mihai Ursu si Daniel Senila de pe Orfeus 46 m-au pus pe jar. Au aruncat lansetele in spatele barcii si au prins un ton. Mie nu prea imi place pestele, dar sunt un pescar foarte pasionat. Din acel moment am stat numai cu unditele in apa, dar n-am prins absolut nimic. Nu-i vorba, nici ei n-au mai repetat o captura asemanatoare, dar un pescar care nu prinde peste e ca un yachtmen fara vant. Bine ca noi am avut vant!
Regatta/ Cele doua cupe
Vorbind de vant, cele trei echipaje au profitat de o perioada cu vant si am incins o regatta. De data asta am avut un pic de sansa si am castigat. Felicitati de Sifnos 40 ni s-a propus o abordare pentru a ne inmana premiul. Am efectuat manevrele delicate si in scurt timp ne aflam in posesia (si nu in proprietatea) unei sticle de Chivas Regal 12 ani. Orfeus 46 ne-au propus sa ne inmaneze si ei o cupa. La momentul aproprierii Daniel scoate de la spate cu un zambet de la o ureche la alta O CUTIE CU LAPTE (!!!) - Multumim! Chiar nu aveam! - si razand in hohote ne-o arunca pe barca. Cutia se loveste in randa, si cade in apa. Timonierul de pe Orfeus 46 se apleaca sa se uite la cutie si atunci trage usor de timona. Orfeus 46 se rasuceste si matura bordul yachtului nostru cu pasarela din spate. In impact stramba un stalp de la balcon si era cat pe ce sa-l loveasca pe Aurel.
Barbosul si soarta lui Aurel
Noi credem ca avem o explicatie pentru soarta lui Aurel: Povestisem eu in prima zi cum un amic greu incercat de soarta se referea la Dumnezeu cu titlul de "Barbosul". Amicul meu tocmai imi povestea de ultimul ghinion fantastic pe care l-a avut si a mentionat la sfarsit "ee, cum a vrut Barbosul!" Nefacand legatura imediat la ce se referea l-am intrebat pe amic: Ce barbos? Si el imi raspunde: "Eeee, nu stii ca asa isi spun eu lu' șefu' ăl mare: Barbosul" Pe moment nu am reactionat, dar ulterior am inventariat toate nenorocirile care se abatusera peste bietul meu amic si am exclamat: "Si dupa toate astea inca mai are curajul sa-i spuna Barbosul?!!!!" In consecinta i-am dat un mesaj: "Pe viitor te sfatuiesc sa folosesti sintagme intregi cand i te adresezi lui Dumnezeu, spre ex: Tatal Ceresc, Mantuitorule, Duhul Adevarului etc. , fara sa mai faci referire la podoaba lui faciala..."
Lui Aurel i-a placut in mod deosebit aceasta povestire si a facut de cateva ori referire la "Barbosul". Iata cum Dumnezeu nu da cu parul, ci cu ... pasarela! Ulterior facand haz de necaz, ne-a marturisit cum mai era sa o pateasca si la Santorini, pentru ca atunci cand noi ne chinuiam sa nu facem praf "Milionul", barca se indrepta cu aceeasi viteza cu pupa spre malul betonat. Cu cele mai bune intentii, Aurel s-a proptit cu spatele de oglinda pupa si a intins piciorul spre mal ca sa protejeze barca. Numai ca piciorul i-a alunecat pe mazga si umezeala de pe malul de beton si s-a trezit cu piciorul in apa, intre yacht si mal. Numai prezenta de spirit a Andreei la salvat, care a introdus intre mal si barca fenderul cu care venise in mana sa ajute. Fenderul s-a aplatizat pana la stadiul de foita, dar piciorul lui Aurel a scapat doar cu o usoara presiune intre mal si barca. Pentru aceste momente sunt bucuros ca atrag atentia la curs ca intotdeauna cineva sa fie pregatit cu un fender pentru interventie in cazul pericolului de coleziune, pentru ca nici un picior sau mana nu poate rezista la forta de impact intre o barca si alt obiect.
Dupa aceste doua intamplari Aurel a avut mai multa grija cum i se adreseaza divinitatii. In orice caz, de cate ori cineva facea o gluma pe aceasta tema, ceilalti se retrageau grijulii mai departe, in caz ca-l trazneste Dumnezeu pe pacatos, sa fie oarecum mai feriti...
Mikonos – masa in oras
Apropierea de Mikonos s-a facut spre seara si singurul lucru "de facut" era o masa sanatoasa la o taverna greceasca frumoasa. Ceea ce s-a si intamplat. Mancarea a fost atat de buna si de imbelsugata incat am luat si pe yacht. Foarte apreciat a fost si vinul casei care a fost comparat cu cel din Ios. Echipajul insa era prea obosit ca sa mai repete experienta precedenta asa ca ne-am multumit cu doar cateva carafe.
La ora 5 dimineata cineva ma trezeste impacientat din somn. "Ovidiu, Ovidiu, vino repede, aici in gura portului se prinde peste" Era Bogdan care se trezise cu noaptea in cap si observase (asa sustine el) sau i se paruse (asa sustin eu) ca un pescar intr-o barca chiar in fata marinei prinsese unul dupa altul 3 pesti "chiar mai mari decat tonul de pe Orfeus 46". Imaginatia mea o luase razna si deja ma gandeam daca avem saci destul de mari pentru captura pe care urma sa o realizez! Pe scurt (desi mie mi s-a parut destul de lung) 3 ore – de la 5 la 8 a.m. – am batut in sus si in jos intrarea din marina cu lanseta in apa, fara sa prind nici macar o coada de peste.
Cum am reparat o piesa de la barca
Pe la ora 9 dimineata, vine tatal meu la mine si imi spune: "Sa demontati stalpul de balcon indoit de la yacht si du-te cu el acolo mai sus pentru ca este un santier de barci. Cauta acolo un fier beton sau ceva si repara-l" Zis si facut.
Am demontat balconul yachtului, am scos stalpul de balcon strambat, am mai scos inca un stalp "ca model" si am luat-o la pas spre directia cardinala indicata. Ajung la ceea ce parea sa fie cimitir de barci mai degraba decat un santier. Totul inchis, totul paraginit. Barci sparte intoarse cu burta in sus. Nici o menghina, nici o scula. Observ in spatele unui hangar un copac cu o gaura in tulpina, o scorbura mai constiincioasa care trecuse pana in partea cealalta. In mod normal nu m-as fi gandit la nimic, dar cum eram cu stalpul de la balcon in mana, zic stai sa vezi ca pot sa fac un mangialac. Introduc stalpul in tulpina copacului si trag. Unghiul, fortele, pozitia totul era perfect! Mai putin rezistenta materialelor. A stalpului in primul rand si a copacului in cel de-al doilea. Sa auzi un trosnet de am crezut ca am rupt copacul. Nu s-a intamplat acest lucru, ecologistii pot sa stea linistiti.
Dar eu tot nu reparasem piesa. Exact in acel moment s-a apropiat o persoana cu un 4x4 cu intentia clara de a acrosa o remorca pentru barca. M-am felicitat ca inca nu dadusem curs intentiei mele de a repeta experienta cu stalpul si barele remorcii. Asadar m-am apropiat relaxat de tipul cu masina si l-am intrebat daca nu stie unde si cum imi pot repara piesa de la barca.
Grecul a luat piesa, a inspectat-o si a decretat: "Iti trebuie caldura. Fara caldura nu faci nimic." L-am intrebat unde gasesc eu caldura, alta decat cea de la soare care deja ma topea. "Aaa, zice, la un service de barci." Unde, intreb, in oras? "Nuuu, in afara orasului e un tip care repara barci. Uite, eu imi scot acum barca din apa si o duc acolo. Iti duc si piesa ta la reparat, si ti-o aduc reparata." Ii multumesc foarte mult, ii inmanez ambele piese – defecta si modelul. Tipul se urca in masina. Dau sa-l intreb de numarul de telefon cand realizez ca mi-am uitat telefonul in barca. Nu-mi dadusem seama ca mobilul a ajuns acum nu numai un dispozitiv de comunicare ci si un bloc-notes. Cine mai umba acum cu pix si hartie in buzunar? Prin urmare ce sa-l mai intreb numarul de telefon. Doar nu i-oi cere si pix si hartie. Si zic: "Dar nu vreti sa va dau numarul meu de telefon?" "Pai, de ce? Esti cu yachtul aici in marina, nu?" "Da, Sifnos 43" "Ok, Sifnos 43. Va aduc eu la yacht piesa reparata" "Perfect, multumesc mult de tot" Ma ofer sa-l ajut sa scoata barca din apa dar mi-a spus ca are un amic si ca nu e nevoie.
Tipul pleaca cu masina, eu plec pe jos. In drum spre yacht, in treacat observ cu vine amicul cu barca si urca barca pe remorca.
Ajung la yacht, multumit ca rezolvasem treaba atat de abil. Intre timp Sorin Drugan, tatal meu, se intoarce din oras de unde cumparase ceva materiale pentru barca. Era ora 10. "Ei, ai rezolvat cu piesa?" ma intreaba. "Da", raspund eu. "Pai unde e?" intreba dupa ce arunca un ochi la balconul demontat al barcii. "Dată la reparat!" "Unde, acolo unde te-am trimis?" "Nuuuuu, acolo totul era inchis. I-am dat-o unui tip care-si ducea barca intr-un service, sa repare piesa si sa mi-o aduca reparata" "Aha, bun. Si cum se cheama service-ul?" "Aaaaa, nu stiu, dar stiu ca nu e in oras" "Dar telefonul tipului il ai, nu-i asa?" "Aaaaaa....." "Dar cum il cheama stii?" " ... "
"Aha, atunci noi plecam, noroc la asteptat. Vezi ca grecii nu sunt asa expeditivi. Ei au pauza de masa, dorm la pranz etc. Tu repara barca, daca nu ne prinzi din urma in timp util, ne vedem direct la Atena"
In timp ce ma uitam la tatal meu cum se urca pe Orfeus 46 si pleaca, imi dau seama ca nu i-am spus grecului ca intentionez sa plec din port pana in ora 12. Adica omul cu toata bunavointa putea indreptatit sa creada ca eu stau cu yachtul in marina pana a doua zi. M-a luat ameteala.
Echipajul se pregatea de plecare. Cu un gest moale i-am temperat. Le-am spus "Noi o sa mai asteptam un pic... nu stiu cat... vedem..." Mihai s-a apropiat de mine. Stai linistit, mi-a zis, eventual cumparam o piesa de noua si plecam. "Doua" am soptit."Cum?" "Doua...o piesa buna am dat-o ca model si acum se plimba amandoua prin Mikonos"
Ok, spune Mihai, expert in situatii de criza, consecinta a faptului ca este presedinte de companie, mai asteptam un pic si daca nu vine, mergem sa cautam santierul.
Intarzierea
Am asteptat. Pana la 12. Dupa care am luat taurul de coarne. Ne-am urcat intr-un taxi si l-am rugat sa ne duca la un service de barci din afara orasului. Ne-a lasat intai la un fel de garaj cu nume pretentios "Mikonos Marina". Am intrat si am intrebat daca a venit o persoana cu piese pentru barci. Spre stupefactia mea tipa de la receptie imi spune DA, DA, veniti sus. Urca fericit scarile imaginandu-mi ca cineva o sa-mi inmaneze stalpul de balcon reparat, stralucitor ca un premiu Oscar. In loc de asta tipa intinde mana dupa o cutie de polish. Asta e, nu? Imi dau seama ca "persoana cu piese pentru barci" a fost tatal meu care trecuse pe acolo de dimineata" Nu, zic eu cazut.
Taximetristul schimba doua vorbe cu tipa si ne face semn sa ne urcam in masina. Ne oprim 5 km mai tarziu intr-un service de barci – reparatii fibra de sticla, un grec si o gramada de indieni/pakistanezi etc. Nu, nu a venit nimeni.
Taximetristul spune – mai stiu UN LOC. Si mergem acolo vreo 10 km. Cand intra in curte MARE BUCURIE!!! recunosc... barca tipului!!. Era acolo, in curte! Ma reped inauntru: "Buna ziua, a venit cineva cu piese pentru barca?" NU "Cum nu? Dar a venit cineva azi cu o barca?" NU "Cum nu dom'le? Ia veniti incoace" Si cu toate protestele i-am scos afara in curte. Am indreptat degetul catre barca cu pricina. "Asta cand a ajuns aici" AZI DIMINEATA. Fenomenal dom'le. Ca in schitele lui Caragiale, numai ca in Grecia. "Si telefonul proprietarului barcii il aveti?" Desigur. Cateva clipe mai tarziu vorbisem cu tipul care ne-a spus ca nu reusise sa repare piese ca nici un mester nu dorea sa-si asume responsabilitatea sa indrepte piesa, pentru ca era tub si se deforma, asa ca ne-o aduce exact in aceeasi situatie la barca in 5 minute.
Fugi cu taxiul inapoi la barca, ia piesa deformata, intoarce-te la Mikonos Marina, bag-o in menghina, da-i cu ciocanul, forteaza cu o alta piesa si iata piesa noastra reparata in proportie de 99%. VICTORIE!
Spre golf
La yacht ne astepta mancarea pregatita, dar nu ne-am simtit cu adevarat liberi pana nu am iesit din nou in larg, cu balconul reparat. Cu Bogdan la carma, am ramas in cabina intentionat pentru a-l lasa doar pe el sa dea comenzile de plecare. A manevrat excelent. De altfel dupa aceasta excursie, Bogdan a declarat ca nu mai are nici o problema sa mearga el insusi in chartere ca skipper.
Ne mai era pregatita o surpriza placuta. Tocmai cand eram ingrijorati de decalajul mare de timp dintre ambarcatiuni, am fost anuntati ca noaptea o vom petrece intr-un golf de la urmatoarea insula, aflata la mai putin de jumatate din distanta propusa initial pentru ziua respectiva.
Concurs de dinghy
Am ajuns ultimii in golf si am ancorat langa surorile noastre Sifnos 40 si Orfeus 46. Dinghiile lor (barcutele gonflabile) erau deja date la apa. Nu ne-am lasat mai prejos si am lansat si noi la apa barcuta din prova. Am montat motorul si in scurt timp vedeai trei dinghy facand curse inainte si inapoi, de la yachturi la mal. Regatta in toata regula!
Baie la 14 grade
Cei mai curajosi infruntau apa destul de rece – 14 grade – pentru o repriza de snorkeling, costumati in neopren sau doar cu costumul de baie. Cosmin chiar s-a ales cu o captura deosebita - o cochilie uriasa de melc marin.
Yachturile in triunghi
Spre seara topicul de discutii era cum sa ancoram mai bine ca yachturile sa nu derapeze din ancora si sa esueze pe mal. Mai ales ca in cartea pilot erau mentionate "rafale de vant extrem de puternice care se formeaza in varful dealurilor si coboara cu repeziciune in golfuri" Poftim! Pana la urma s-a decis sa legam yachturile in triunghi pentru ca deraparea intr-o directie sa i se opuna celelalte doua ancore.
Plantonul de noapte
Mi-am dat si eu cu pararea spunand ca data fiind situatia – de ancoraj si nu andocati in marina – sa facem de cart toata noaptea. Treaba, ar trebui sa fie simpla, sustineam eu in continuare, intrucat nu numai un singur echipaj trebuie sa asigure veghea toata noaptea, ci 3! Deci, printr-un calcul simplu – fiecare barca/echipaj are DOAR 3 ore de acoperit. Le-am si impartit – de la 9 p.m. la 12 Sifnos 40, de la 12 la 3 a.m Orfeus 46 si dimineata intre 3 si 6 a.m. noi, Sifnos 43.
Ultimul lucru pe care l-am auzit inainte sa plec la culcare a fost remarca lui Sorin Drugan care spunea ca n-are rost sa facem de cart pentru ca yachturile sunt legate destul de bine.
Trezirea, ne așteaptă Atena
Cred ca ne-a intrat foarte bine in cap aceasta remarca pentru ca uitati ce povesteste Sorin Iorga, supervisor pe Sifnos 40: "M-am trezit la 5 a.m. si am urcat pe punte. Stiam ca este cartul celor de pe Sifnos 43. Cand ma uit inspre ei ... nici o miscare. Vantul se intetise. Lantul meu de ancora – struna de vioara. La fel si cel de pe Sifnos 43. Lantul de pe Orfeus 46 – sub yacht. Hei, 43, am strigat. E cineva acolo? NIMIC. Zic, hai ca oricum e timpul sa plecam pentru ca avem drum lung pana la Atena. Am scos goarna de ceata si am dat 3 semnale. S-au zguduit dealurile. De pe Orfeus 46 au inceput sa iasa pe punte. De pe Sifnos 43. NIMIC. Mai facem manevre timp de 10 – 15 minute, mai dau trei goarne. De pe Sifnos 43 NIMIC. Mai, dar nu era cartul lor de la 3 la 6 ?!! L-am sunat pe Ovidiu pe telefonul mobil. NIMIC. Intr-un final cand noi ne dezlegasem deja de ei si ne pregateam sa ridicam ancora, a iesit si o persoana de pe Sinfnos 43 pe punte."
Nu am motive sa cred ca Sorin Iorga exagereaza. Mai ales ca am gasit un apel la 5.15 a.m. pe telefonul meu de la el. Dar eu n-am auzit decat UN sunet de goarna. Si ala cam pricajit. Si nu m-am trezit. Barca a plecat de la ancora cu mine dormind. Pai nu are Sifnos 43 un echipaj extraordinar? Ba are!
Acostarea
Catalin a fost ultimul skipper. Toata excursia a repetat: "Bine băi, dar nu prindem si noi un vant d'ăla sănătos? Sa bată zdravăn?" Eu, personal, vara trecuta, spre Istanbul am avut NUMAI vant sanatos. Adica numai furtuna. M-a obosit cat pentru trei sezoane. Si acum cand imi aduc aminte am ia cu ameteala. Asa ca i-am spus: "Ai grija ce-ti doresti. N-ai vrea sa ti se intample!"
E, iata ca in ziua lui de comanda, a primit vant zdravan. Mergea barca bandata aproape cu bordul de sub vant in apa. Vele zbarnaiau. Prova despica apa in valuri-valuri. Viteza a fost cea mai mare de pana atunci 9 noduri. Nu ne mai trebuia mancare, nu ne mai trebuia bautura. Adica pardon, bautura ne trebuia. Asa ca a fost adusa sticla de metaxa si terminata. O gura de metaxa, o gura de cola. O gura de metaxa, o gura de cola. Si tot asa. Si toti asa. ASTA DA VIATA DE YACHTMAN cand yachtul tau merge cu 9 noduri.
Drumul de intors a fost aproape o formalitate. Fiecare stia ce are de facut. Fara ezitari. Fara neintelegeri. Un pic cam tristi insa...
Cand totul se termina cu bine
Se spune ca totul este bine cand se termina cu bine. Dar cum se spune cand totul a fost perfect si s-a mai si terminat cu bine?
Se poate spune ca a fost un vis? Sau o experienta de neuitat? Sau poate amandoua?
Asa zic eu ca se face scoala de yachting.
Si nu a fost meritul scolii SetSail ca si instituție. Nu a fost numai meritul organizatorilor. Si nu a fost nici numai meritul intructorilor.
A fost in primul rând darul divin al unor conditii de navigatie ideale. Apoi a fost meritul tuturor celor 18 skipperi care au participat din pasiunea pentru yachting si care acum sunt convins ca numai la asta se gandesc, cum sa ajunga din nou pe mare. Si apoi a fost meritul superviserilor care au dat sfaturi si au facut observatii indrumandu-i pe fiecare din cei 18 skipperi sa conduca admirabil ambarcatiunile, in cele mai bune conditii. Si a fost meritul lui Sorin Drugan, care a pus mult suflet in aceasta expeditie si care mi-a tinut mie personal un discurs despre placerea de a naviga si onoarea unei scoli de yachting, mai presus de calcule economice si cifre din contabilitate.
De aceea inchei cu vorba lui: "Vânt bun din toate direcțiile!" si cu un îndemn personal: Hai pe mare!
