Jurnal de bord
- Data: 03.05.2011, 12:44
- Locatie: Santorini
- Yacht: Oceanis 46 Beneteau, Callsign “Sifnos 46,3”
- Echipaj: Cristi, Marius, Adriana, Gabi, Paul, Constantin si Ovidiu
- Data si locul de plecare: 30.04.2011, 20:00; Atena
- Mile parcurse: 150
Cam asa ar arata un jurnal de bord din expeditia SetSail NauticSchool Cyclades 2011. Sunt convins insa ca nu la asa ceva s-a gandit Viorel Udma, un prieten si yachtman pasionat, atunci cand a postat pe wall-ul de pe Facebook intrebarea: “Nu ne faci si noua, celor ramasi pe tarm, o cronica in direct a expeditiei?” Cum ar putea acest PREA succint jurnal de bord sa descrie aventurile echipajului ce cuprinde un amiral (Nelson), un capitan (Nemo), un monstru mitic - mai des intalnit in Piratii din Caraibe, The Movie (Kraken), un magnat al burselor (Gordon Gekko), un mogul anglo-asiatic (Taipan)? Eu, daca as fi in Bucuresti la birou, asaltat de telefoane si mailuri, as vrea sa stiu cum a fost vantul, cum a fost marea, care a fost viteza maxima a barcilor, daca s-au bandat serios, daca a avut cineva rau de mare, ce mancare a fost gatita in balansul valurilor si cati au reusit sa manance sau daca s-au respectat carturile in timpul noptii... bineinteles totul asezonat din belsug cu instructaj “powered by SetSail”.
Si pentru ca aceste lucuri dau savoarea unei expeditii nautice, voi profita de orele libere din marina de pe insula Santorini pentru a evoca cateva din evenimentele primei parti ale expeditiei.
Inceputul relatarii mele, asa cum v-am obisnuit, nu este momentul cand am pus piciorul pe barca...nici pe departe! Inceputul oricarei expeditii care se respecta il reprezinta prima intalnire a echipajului, primele glume si prima parcugere a hartii nautice cu degetul, compasul si imaginatia. Urmele tremurate ale degetelor sunt inlocuite cu liniile ferme ale riglelor de navigatie, iar cercurile compasului sunt insotite de caculele milelor marine. Aici imaginatia prinde aripi – sau vele: Cat e prima etapa? 90 de mile? Si cand plecam? La 4 dupa-amiaza? Nu? La 20 – 21? Adica...noaptea? Wow, mergem noaptea!!! Si ajungem la prima insula pe intuneric? Cum nu? Cum adica pe la pranz...daca avem noroc de vant bun? Wooooow, ce taaaareeee, 24 de ore pe yacht!!! (exclamatia asta ii apartine in special lui Constantin aka Taipan, cursant SetSail, care NU A PUS PICIORUL NICIODATA PE UN YACHT – intrucat practica aferenta cursurilor urmate in februarie incepe dupa ce ne intoarcem din Grecia)
Dupa stabilirea traseului, urmeaza partea grea: Lista cu provizii! Aici am vrut sa-mi impun punctul de vedere. Am accentuat faptul ca in expeditiile trecute s-a inregistrat o anumita frenezie a cumpararii de provizii si ca s-au dovedit a fi mult prisositoare nevoilor echipajului. Ca datile trecute am lasat pe barca o treime din proviziile cumparate, in cel mai bun caz. Au fost unele echipaje care au lasat si jumatate. Ascultandu-ma atenti, echipajul si-a luat angajamentul sa manifeste cumpatare si prudenta in alegerea proviziilor.
Si am inceput cu ... articolele de baza! Aici au aparut si primele glume. Se pare ca doar mentionarea alcoolului destinde atmosfera si provoaca buna dispozitie. Am cazut de acord sa tratam cu prioritate si maxima seriozitate aceasta sectiune a listei, urmand ca dupa ce definitivam temelia sa continuam cu lucruri mai putin importante precum ar fi mancarea, apa, sucurile etc. Palmele sau batut undeva pe la 4 sticle de whisky, 1 sticla de votca, una de rom (pe care inca n-am vazut-o) si cateva sticle de vin – alb si rosu. Nu veti vedea vreo cantitate de bere aici pentru ca toata lumea a fost de parere ca berea nu trebuie trecuta la sectiunea alcool, ci mai degraba la capitolul apa si sucuri, vreo cateva baxuri, stiut fiind ca berea se bea de sete.
Cand am trecut la sucuri si lactate, am fost surprins sa constat ca o parte din colegii de echipaj erau la curent cu problema “cola” si situatia “lapte” din prima expeditie Cylclades, prin urmare mi-au fost alocate din oficiu 3 baxuri a cate 6 sticle de cola de 0,5 si minim 4 litri de lapte. Cu greu am reusit sa refuz doi litri de lapte, cu angajament ferm ca ma voi rezuma pe perioada expeditiei numai la 2 ramasi.
Sfarsitul primei intalniri ne-a gasit cu lista neterminata (cu exceptia sectiunii mai sus amintite). O idee si o propunere a lui Constantin a starnit urale in sufletele noastre si felicitari pe buze. Sa facem tricouri la fel , pe fata sa fie mentionat “Expeditia Cyclades Aprilie 2011” si pe spate fie intiparit pseudonimul ales de fiecare dintre noi. Ah, daca ati stii ce murmure de apreciere, zic ei, de invidie, zicem noi, am starnit printre echipajele celorlalte barci participante!!!
A doua intalnire a fost mai fructuoasa cu privire la lista de alimente, gratie unei idei a Capitanului Nemo (Cristi) care a intocmit un tabel cu toate numele noastre si fiecare trebuia sa mentioneze in dreptul sau ce cantitate urma sa manance din fiecare fel de mancare in saptamana expeditiei. Cantitatile urmau sa fie insumate si rezultatul, cumparat din supermarket din Atena.
Rationamentul a decurs de genul urmator: Iaurt? Hmmmm – 4 cutiute. Oua? 8 ... ba nu 6, mananc 6 oua pe saptamana, cate 3 zile, a 2 oua, nu? Da. Supa? (la plic) Nu. Ba daaa, macar o zi, doua mancam supa. 2 plicuri. Si tot asa, fiecare din cantitati aratand rezonabil pe hartie pentru o persoana/1 sapamana.
Lista era gata. Eram multumiti si satisfacuti. Va reamintesc faptul ca in cugetul nostru inca ardea flacara angajamentului la cumpatare si prudenta in aprovizionare, pentru a nu repeta greselile expeditiilor trecute!
Trecem repede peste drumul cu avionul pana la Atena si cu autobuzul pana la marina Alimos. Povestirea ne gaseste cu echipajul despartit: Cristi si Constantin la cumparaturi, noi ceilalti pe yachtul proaspat predat/preluat de la compania de chartere. Ne felicitam din priviri pentru operativitatea cu care am preluat yachtul si eram de parere ca si cumparaturile o sa dureze foarte putin data fiind cumpatarea si prudenta de care am dat dovada.
O unda de ingrijorare a aparut dupa trecerea a doua ore de la plecare. Ce fac baietii nostrii cu cumparaturile? Oare nu au gasit supermarketul? Cu o aparenta de relaxare explic colegilor din echipaj ca media timpului petrecut la cumparaturi este de 3 ore. Dupa depasirea cu o ora a mediei, senzatia de foame a biruit relaxarea. Stateam cu ochii goi, in zare, si fiecare isi impartea gandurile intre scenarii apocaliptice si fantezii gastronomice. A mai fost nevoie de inca o ora pentru ca rigurosii si cumpatatii nostri targuitori sa ajunga cu proviziile la yacht. De cum ne-au vazut au declarat fericiti: Sa stiti ca nu am luat chiar tot de pe lista! Am taiat mult din cantitatile de pe foaie! Entuziasmul care m-a cuprins instantaneu a inceput sa se diminueze dupa a 8 sacosa de Carrefour (din cele mari) pe care abia reuseam sa o ridicam din portbagajul masinii sa o transferam pe yacht. S-a transformat chiar un pic in disperare la a 6 (a sasea) ladita (ladoaie mai bine zis) cu alimente ce suplimentau cele 8 sacose anterioare. Nu mai punem la socoteala baxurile de apa, sucuri si bere... Bugetul de provizii nu fusese depasit decat cu 250 de euro...reusisem sa cumparam mancare de 1050 de euro, un nou record in materie. Va dati seama daca nu eram cumpatati si precauti?!!! In sinea mea sunt acum convins ca excesul de provizii este un flagel de necombatut, fara vaccin sau tratament.
Fara sa mai pierdem decat o ora cu o masa frugala “la botul calului” sau mai bine zis in cockpitul yachtului, am pornit la drum spre prima destinatie. Casa vestitei Venus-cea-fara-de-maini. Traseul de 90 de mile nu a ridicat probleme mari. Echipajul s-a acomodat de indata la conditiile de navigatie. “De indata” a purtat numele single maltz si o denumire complicata, despre care Cristi ne-a asigurat ca este cel mai bun whisky pe care l-a baut vreodata si pe care nu il gaseste des de achizitionat. Carturile au fost efectuate cu constinciozitate, iar pana dimineata au alternat momentele “toate panzele sus” cu “motor, toata viteza inainte”. Singurul moment notabil l-am aflat dimineata cand Paul si Adriana mi-au marturisit candid ca “a trecut un ditamai vasul” la cativa zeci de metri de pupa lor, dar conform Colreg, navele cu motor evita cele cu panze. Le-am explicat ca de principiu eu evit tot ce depaseste de trei ori marimea yachtului meu sau este construit din materiale mai rezistente - vezi metal etc.
Dimineata am profitat de vantul care se intetise spre 20 de noduri si am ridicat partial velele. Teoretic nu exista vant prea tare, exista doar vele prea mari, respectiv insuficient/incorect tertarolate. Toti, , eram in culmea fericirii pe yachtul care taia valurile cu 6-7 noduri, dar mai ales Constantin, la prima lui iesire cu yachtul, care repeta “Wooow, e cea mai tare chestie pe care am facut-o in viata mea!!!”. Va marturisesc ca yachtman-ul din mine sare in sus de bucurie atunci cand aud astfel de exclamatii...
Am facut o scurta pauza intr-un golf la adapostul unei mici insule, pentru o omleta taraneasca insotita de o salata greceasca cu ingrediente de la mama lor. Mai ales maslinele l-au nimerit pe Constantin direct in inima, tinand cont de entuziasmul cu care le manca.
Am ajuns in portul din Milos spre seara, cu un vant de 20 de noduri, lateral, ce facea intrarea si ancorarea in marina foarte, foarte dificila. Am lansat acora inca din partea cealalta a marinei, dar vantul ne deriva inspre stanci. Cristi si Paul au sarit pe mal cu paramele pupa incercand sa opreasca deriva. Inainte de a fi fermi legati la mal, a venit la acostare si Sifnos 43, una din celelalte 4 barci. Au intrat bordul nostru dinspre vant intentionand sa se ajute de noi sa acosteze. Socoteala era buna, dar noi inca nu eram legati de mal. Ambele barci lipite au inceput sa fie impinse spre stanci. Norocul nostru a fost o miscare inspirata a lui Cristi care apucase inainte de venirea lui Sifnos 43 sa treaca vreo 20 de centimetri din parama pupa tribord (cea din vant) printr-un ochi de metal de pe mal. Ambele barci erau tinute doar in acei 20 de centimetri de parama. In timp ce cei de pe Sifnos 43 se agitau sa isi lege barca de mal, eu ma uitam hipnotizat doar la Cristi care, ghemuit, tinea cu cateva degete parama sa nu se dezlege. Daca i-ar fi scapat...
Dupa ce Sifnos 43 a fost definitiv legat de mal, ne-am legat si noi temeinic. Au urmat multumirile echipajului de pe Sifnos 43, precum si felicitarea echipajului nostru. Au meritat-o cu prisosinta. Acum, cu sentimentul lucrului bine facut, contemplam marea agitata in antiteza cu barcile acorate la mal in siguranta.
Plecarea? Pai calatorului ii sade bine cu drumul si navigatorului cu marea. Bineinteles ca la 4 dimineata! Aceasta hotarare de neclintit, a inceput sa se clatine la taverna in care am poposit. Si nu am fost noi vinovati! Vinovati au fost crevetii saganaki, impreuna cu pestii prajiti si hamsia de jumatate de kilogram la gratar, caracatitele – unele pe gratar, altele marinate in vin – salata de vinete cum nu gasesti altundeva, salatele grecesti, branza saganaki – mai buna decat orice cascaval pane – cartofii la cuptor cu mustar si usturoi, tatziki traditional – care nu era o supa, ci o crema delicioasa – crevetii tiger prajiti si lista continua...cu rakie, uzo si vin alb. Precum am mai spus, berea greceasca nu se considera bautura...
Dupa astfel de masa (festin ar spune unii, dezmat ar spune altii) sculatul la 4 ni se parea o misiune imposibila pe care o confirmam din varful buzelor unii catre altii, cred ca doar din rusine...
Si incredibil, fix la 4 si 6 minute m-am trezit! Fara ceas, fara alarma. Mi-am tinut rasuflarea! Vreo miscare? Nu. Vreun zgomot? Nu. Buuuuuun, deci nu s-a mai trezit nimeni. Back to sleep!
Abia la 7, cand ne-am trezit cu totii si am plecat, am aflat ca inca 3 persoane s-au mai trezit la 4 dimineata. Unii cu ceasul, altii ca si mine, din reactie spontana, dar cu totii si-au tinut respiratia, toti au ciulit urechile, si toti au alunecat inapoi in somn, multumiti ca nu se pleaca la o ora atat de inumana.
Drumul spre Santorini a fost placut, vantul in sfarsit fiind de partea noastra – adica dinapoia traversului. Cu o placere de pasionati strabateam mila dupa mila, cu toate panzele sus, minunandu-ne cum te poti deplasa atat de curat, de ecologic si de eficient, cu forta vantului, catre destinatia dorita. Magia yachtingului.
In acesata etapa patitul a fost Gabi, care s-a trezit ultimul si care, din reflex, a intrat la dus. Logic, nu? Somn – trezire – dus. Gabi al nostru n-a tinut cont insa ca mergeam cu alura de dinapoia traversului pe o mare cu valuri mari, adica, barca noastra era inclinata in toate directiile. In dus asta a fost echivalentul masinii de spalat. Gabi marturisea cu mana pe inima ca ar fi fost de ajuns sa toarne gel si barca impreuna cu cabina ar fi facut restul. A fost trantit de tot peretii. Trebuia sa se propteasca cu picioarele de peretii laterali, cu o mana de peretele din spate si cu fruntea de peretele din fata, numai ca sa-i ramana o mana libera sa dea cu dusul. Jumatate de ora s-a luptat cu dusul, dupa care s-a prabusit in pat, prada unui rau de mare greu de inchipuit. A iesit pe punte galben ca ceara, jurandu-se ca nu mai pune piciorul in cabina aia de dus.
Am vazut cateva comentarii “rautacioase” pe Facebook despre uneltele pe care ar trebui sa le avem la noi. Dragii mei, nici nu stiti cat de aproape sunteti de adevar. Cateva ore mai tarziu fata de dusul de pomina, Adriana ne anunta ca in baie a cazut gelul de dus si ca peste tot este numai gel (vreo jumatate de litru). O avalansa de glume a fost declansata de acest eveniment, printre care invitatii catre Gabi sa reintre la masina de spalat, sau propuneri sa umplem cabina de dus cu apa pana la jumatate si sa facem direct baie cu spuma. Nu ne trecea prin cap ce avea sa declanseze acest minor incident.
Un prim indiciu a fost anuntat de Marius, care, dupa un dus, ne-a anuntat ca “niste apa” a fost refulata dupa ce toata apa din cabina a fost evacuata. Tot Gabi a dat alarma dupa ce s-a spalat pe dinti si a simtit brusc “ca s-a udat la picioare”. Baia cu cabina de dus era inundata cu apa ce nu se mai evacua. Va dati seama ca ne-a fugit pamantul de sub picioare...sau yachtul. Consecinta nr. 1: toata expeditia nu mai puteam folosi dusul si chiuveta din baia respectiva. Consecinta nr. 2: Garantia pierduta – total sau partial pentru daune aduse yachtului. Concluzia fireasca – trebuia sa reparam instalatia!
Toata seara si o buna bucata din noapte – pana la ora 2, impreuna cu doi eroi care s-au sacrificat impreuna cu mine – Paul si Marius, am stat sa demontam pompa, sa o desfacem, sa constatam ca este buna, sa urmarim trasee de tuburi, sa introducem parame prin tuburi sa incercam (inutil) sa le desfundam – inutil pentru ca nu erau infundate, din fericire, pentru ca – si in cazul in care ar fi fost – n-am fi reusit sa le desfundam cu metodele noastre primitive. Am ajuns dintr-un bord in celalalt, am desfacut podele, panouri, coliere de tuburi si tubulaturi. Nu odata am fost improscati de apa ce tasnea dintr-un racord desfacut (apa curata din fericire). Am suflat, am bolborosit, am desurubat. La ora doua am dat diagnosticul corect si definitiv – din cauza spumei gelului de dus, pompa se dezamorsase! Apropos, acum sunt specialist instalator de yachturi. Daca aveti probleme cu instalatia de apa (APA, nu toaleta) chemati-ma. In timpul diagnosticarii/reparatiei am ramas cu o piesa in plus, piesa careia i s-a rupt un piciorus. Nu se mai poate repara. Acum pompa nu se mai opreste. Prin urmare l-am rugat pe Paul sa cumpere din Santorini un intrerupator ON/OFF pentru pompa si le facem noi instalatia la Oceanis 46, cum trebuie...
Chiar acum in timp ce va scriu il astept pe Paul ca pe painea calda sa vina cu pisele, sa reparam instalatia si sa plecam de indata spre insula IOS. Da, acum, la 10 noaptea...
